Tema în sine își are originile în Vechiul Testament, în literatura sacră din alte religii și culturi, dar și în Noul Testament, și, după cum știm, și în cultul Bisericii; aceste prezențe trimit la importanța ei; pentru a contura teologia Bisericii în legătură cu „Scriere
Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, cele două izvoare ale Revelației divine, mărturisesc „în multe rânduri și în multe chipuri” (Evrei 1, 1) iubirea paternă, pe care Dumnezeu și-o manifestă față de creația Sa.
Înainte de a intra în tema pe care mi-am propus să o abordez, trebuie să înțelegem contextul în care s-a născut și s-a dezvoltat poezia creștină. Pentru început voi face câteva referiri generale privind raportul dintre viața teologică creștină și cultura păgână. Apariția creștinismului a însemnat în
Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, în Viața Sfintei Maria Egipteanca povestește cum într-o mănăstire de lângă râul Iordan, monahii, odată cu începerea Postului Mare, mai precis în întâia Duminică, după ce se împărtășeau cu Sfintele Taine, se răspândeau în pustie pentru a parcurge în singurătate această perioadă de nevoință,
După atâţia ani în care copiii din România au cunoscut cuvântul Sfintei Scripturi pe căi cel mai adesea accidentale şi insuficiente (în familie sau Biserică), iată că s-a creat posibilitatea revenirii la un sistem de educație religioasă cu frumoase tradiţii în România, atât înainte de formarea statului naţional unitar român (1918), cât şi în perioada interbelică.
Părerea cea mai răspândită cu privire la o istorie a presei constă în aceea că ea datează doar din epoca modernă, părere care pentru România este relevantă odată cu începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și din această cauză este greu de conturat.
Marele mitropolit Dosoftei al Moldovei s-a străduit, încă din tinerețe, în a deprinde și învăța limbile greacă, latină, slavonă și altele. Acest interes pentru limbile străine a putut fi înțelept fructificat, chiar din primii ani de episcopat, pentru hrana sa duhovnicească și a păstoriților săi, inspirându-se, asemenea înaintașilor săi, din izvoarele curate ale Sfintei Scripturi și ale scrierilor Sfinților Părinți.
Pr. Dr. Trandafir VidROMA – Centrul Ortodox de Studii Teologice„Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”. Experiența pastorală demonstrează faptul că în societatea modernă în care trăim și în care valorile creștine sunt implicate într-o luptă acerbă cu cele ale lumii secularizate, climatul general este definit de dezorientare. Această stare nefirească a existenței noastre atrage după sine, desigur,…
Creație și transformare, început și sfârșit, timp și veșnicie sunt repere fundamentale pentru căutarea și înțelegerea identității umane. Ele au fost cercetate încă de la începuturile creștinismului de Sfinții Părinți, dar nu cu un scop teoretic, ci cu o căutare practică și cu o dorință arzătoare de înțelegere a destinului omului întru Hristos.