Pr. Dr. Cristian Ștefan
ROMA – Centrul Ortodox de Studii Teologice
„Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”.
- SCRIERI PATRISTICE ÎN PREOCUPĂRILE SFÂNTULUI IERARH DOSOFTEI
Marele mitropolit Dosoftei al Moldovei s-a străduit, încă din tinerețe, în a deprinde și învăța limbile greacă, latină, slavonă și altele. Acest interes pentru limbile străine a putut fi înțelept fructificat, chiar din primii ani de episcopat, pentru hrana sa duhovnicească și a păstoriților săi, inspirându-se, asemenea înaintașilor săi, din izvoarele curate ale Sfintei Scripturi și ale scrierilor Sfinților Părinți. După ce s-a călugărit, la Mănăstirea Probota, se cunosc primele preocupări cărturărești ale lui Dosoftei. Astfel s-a dovedit că în jurul anului 1650….